Flagelul

Românismul încătuşat în nesimţire de câteva sute de ani, a ajuns la limita cea mai de jos....la doi paşi de dispariţie. Atacat de foamea de averi şi cleveltirile de la fanarioţi, de minciunile şi înşelătoriile practicate de ţigani (fără supărare dar nu vreau sa pun semnul = între români si rromi, pentru a nu creea confuzie de termeni şi nici nu vreau să-i rănesc pe ţiganii mândri de neamul lor), de minciuna proletar-comunistă, de laşitatea adusă la gradul de regulă generală de comunistii din ultimii 60 de ani (40+20), de minciunile si excrocheriile îmbogăţiţilor de carton dar şi a politicienilor ulimilor 20 de ani, ei bine românismul este pe cale de dispariţie.
Suntem de 20 de ani în epoca de căcat, ce a urmat în mod natural epocii de aur de numai 40 de ani, precum în economie cu vârfurile şi căderile pieţei....
Sătul de cuvinte deşarte, sătul de vise destrămate, românul a uitat sa fie român.
A încercat cu disperare să ia de la occident obiceiuri care să mai dea culoare anumitor zile...(am ajuns noi să schimbam porcul, slana şi afumătura cu curcanul si sa facem focuri de artificii mai mari de 4 Iulie decât de ziua noastră naţională.....să ne mascăm de noaptea fantomelor şi să renunţăm la benzile de mascaţi tradiţionale pe timpul sărbătorilor de iarnă....ş.a.m.d), dar cu toate astea viaţa lui a rămas gri....atât de gri încat abia acum găsim esenţa plumbului Bacovian.
Unde este românul primitor, mândru, orgolios, gospodar...l-a mai văzut cineva?
Nu ştiu ce sa zic....
Plecat din oraşul meu natal, cu un bagaj de neglijat dar cu un simţ al dreptăţii şi al muncii şi al facerii de bine cu mult mai valoros decât un sac de rufe, de 24 de ani bat ţara-n lung şi-n lat, Bacău, Iaşi, Suceava, Bucuresti, fiind locurile unde am poposit mai mult.
20 de ani de schimbări, 20 de ani de hotie....20 de ani ce au săpat şanţuri adânci in mintea românului...20 de ani în care ne furăm singuri căciula.....
Oraşele s-au transformat, din străzi şi-au facut uliţi, din asfalt – gropi, din parcuri proprietăţi private, din blocuri – ruine, din spitale – cloace de gândaci, din poliţie – corupţi, din judecători – apărători ai nelegiuiţilor iar DIN ROMÂN – HOŢ.
Şi asta mă doare. Modelul dat de mai marii ţării, furtul fără milă, corupţia ca şi virtute, minciuna sfruntată ascunsă dupa un noian de legi făcute împotriva românilor....toate acestea l-au convins pe român ca jungla noii civilizaţii este singura ce asigură supravieţuirea.
Dezamăgit şi dezgustat am fost de nenumărate ori în ultimii 20 de ani, dar cum am fost in vara aceasta .....de-a dreptul imposibil.....
Căldurile toride ale lui Iulie m-au alungat la munte, intr-un oraş mic pe valea Moldovei, Câmpulung Moldovenesc. De când mă ştiu, acest oraş a fost plin de gospodari cu case frumoase, pline de flori, cu grădini superbe, cu fâneţuri şi livezi îngrijite, cu străzi asfaltate, cu oameni zâmbitori dar mai ales cinstiţi......Ehe....tare mult de-atunci.....
Astăzi, un oraş in paragină, băgat în mocirla mizeriei de nişte primari hrăpăreţi, cu o industrie care deşi mai demult era mică şi functională, totalmente distrusă de nişte terchea-berchea cu maşini scumpe....Gospodarii au inceput să se “descurce”....dacă vrei să cumperi de la ei un litru de lapte, dai 2 lei....daca nu....îl vând ei la un procesator cu 80 de bani.....dar fac afaceri.....În ţara brânzei dai pe un kg de caş mai mult decât daca l-ai cumpăra tot de la el din pieţele din Bucureşti, numai ca în această situaţie el nu mai cheltuieşte bani cu deplasarea, cu închirierea mesei din piaţă, şi nici impozit nu plăteşte....Veţi spune că-s răutăcios....dar mai gânditi-vă...ei se descurcă....Şi asta într-un orăşel unde 60% din populaţie este in şomaj sau mai rău.
Cireaşa de pe tort a fost alta....
Mă plimbam prin orăşel cu soţia şi copii. Treceam printr-un părculeţ mic si cică renovat în primăvara, cu dalele sărite, cu florile uscate, bănci rupte, coji de seminţe....toate infăţişând grozăvia zonei. Undeva spre capătul parcului, parcă intenţionat departe de intrare, o fântână arteziană din marmură roşie, plină de balast, în centrul căreia domnea o adunatură de bolovani care in viziunea arhitectului (cine naiba i-o fi dat ăluia acreditare....) ar fi fost baza unei ţâşnitori. Într-adevăr, pe gogoloiul monstruos, trona o chestie din plastic, parcă era o perna de plastic ce se umple cu apă şi se plasează la baza umbrelelor de pe terase, chestie din care ieşea semeţ un capăt de ţeavă erectă, cu o formă ... „gland”ulară de alamă. Întreaga operă, de un sinistru desăvârşit era incătuşată bine de tot în nişte lanţuri groase, cu lacăte pe masură. Ne-a amuzat teribil gândul că cineva ar dori să-şi însuşească monstruozitatea aceea. Plecăm amuzaţi de acest gând, şi noaptea cade peste oraş.
A doua zi, o nouă plimbare. Şi cum măreţul oraş ne oferea o multitudine nulă de locuri de plimbare, sau de pierdut în mod plăcut timpul şi banii, ajungem ca mânaţi de destin în părculeţul monstruozitaţii. Epuizaţi de plictiseala plimbării de 30 de minute, timp în care i-am întâlnit pe toţi locuitorii urbei de cel puţin trei ori, gândul de a mai investiga grozăvia din fântâna arteziană nefolosită, ne-a dus la capătul parcului.
Ce să mai zic, parcă cineva ne-ar fi auzit comentariile din seara precedentă, şi parcă pentru a ne demonstra ca totul are un sens în mareţul oraş, a tăiat lanţurile (Doamne cât simbolism la el....), a împrăştiat bolovanii şi a luat plasticul cu ştuţul fal(n)ic.
Ce am râs noi cu o seară în urmă....aş....era nimic....comparat cu râsul isteric provocat de acel sentiment că ai avut dreptate.....Am râs cu lacrimi, mă durea burta şi am dat drumul la curea....muream râzând şi plângând simultan, manifestări antagoniste dar sincere....
Râdeam că mă gândisem la posibilitatea ca cineva sa fi pus lanţul acela mare şi greu tocmai pentru a nu fi furat monstrul, şi plângeam când am realizat decăderea gospodarului. Ce naiba.....era urât, de ce să-l furi?
În ce grădină o fi fost el montat şi spre lauda cui?

Cam aşa stă treaba la români în ultimii ani.....hoţie, hoţie şi iar hoţie.....
Flagelul fanariot....